Blogosfera SF&F: CHOICE – Livia Furia

Azi trișez la blogosferă. Într-un fel. Am pregătit o pseudorecenzie în locul unei recenzii adevărate, dar o fac motivat. Citisem romanul Liviei Furia din decembrie deja. Mi-a plăcut, m-am distrat, mă pornisem să-i fac o recenzie “normală” și aș vrea să explic de ce am abandonat ideea.

Romanul CHOICE a avut două ghinioane mari și late.

Primul: autoarea este începătoare. Indiferent cât o fi scris ea până acum cantitativ, din punct de vedere calitativ este la nivel de începătoare și s-a nimerit să facă taman genul de greșeli pe care le-am făcut eu de-a lungul lungii mele cariere de scriitor aspirant. Eu scriu și desenez SF-uri de când aveam 5 ani, deși nu constant. Am pornit făcând benzi desenate, apoi povești cu ilustrații, apoi am rămas cu textul pe hârtie și cu imaginea în minte. Nu contează. Ideea e că am scris de-a lungul timpului zeci și sute de pagini de nebunii care de care mai ridicole, mai naive și mai penibile.

S-a nimerit să am aceeași zonă de interes cu Livia Furia și cam același mod de abordare a unei povești. Cam tot ce a făcut ea în cartea asta prost, eu am făcut cândva și mai prost. Am scris și eu personaje inconsecvente, care aveau reacții absurde sau nepotrivite vârstei lor – ba chiar am scris aiurea personaje despre care nici nu știam câți ani au (nu mă puteam hotărî) și nu vedeam o problemă în asta. M-am înglodat și eu într-o mare bălmăjeală ezoterică cu ramificații spirituale și implicații pseudoștiințifice în domenii despre care nu aveam nici o idee – ba chiar am fost atât de deșteaptă și originală încât am umplut câmpii întregi cu niște cristale frumoase și sclipitoare de culori diferite care se încărcau cu energie solară la o vârstă la care ar fi trebuit să știu că există deja pe lume panouri solare (15 ani). Mai lipseau poneii și unicornii care să alerge printre straturi.

Rând pe rând, am sesizat o prostie după alta, la început singură, cât puteam, apoi cu duiumul, de când am intrat în atelierul de SF, în Secția 14, în lumea literară în general. Prin urmare, pot recunoaște ușor niște probleme fundamentale în cartea asta. Mai am încă destule de învățat – dar pe ce știu sunt destul de sigură încât să pot face un studiu de caz cu exemplificări de tipul been there, done that, pe acest roman nefericit cu titlu în engleză (titlu pe care îl consider în sine un simptom standard de începătorism).

Romanul CHOICE a avut al doilea ghinion fatal prin faptul că a fost publicat la editura Quantum – această editură minunată care în mod clar nu are un editor profesionist pe SF. Și probabil că nici pe alte segmente, că personajele nu ar trebui să aibă reacții absurde și nepotrivite vârstei nici într-un roman de dragoste, să zicem, nu doar în SF, editorul ar fi trebuit să le repereze oricum. Ulterior, am aflat, via Sandra Coroian, că editura Quantum face de fapt un fel de self publishing, publicând tirajele pe banii autorilor.

Am tras concluzia că editura Quantum are niște standarde de selectare a manuscriselor extraordinar de joase și că face și o editare la cel mai de jos nivel. Iar romanul CHOICE a fost publicat într-un stadiu de draft, în condițiile în care ar fi avut nevoie de rescriere și restructurare din temelii ca să fie în regulă.

Simt nevoia să vă ofer două scurte citate pe care le-am considerat reprezentative. Nu mă pot abține.

Mostra nr. 1:

Intrasem pe teritoriul lui AR DaKan, și ce mi s-a dezvăluit în fața ochilor m-a făcut să-mi doresc să-mi înfig un fier încins în craniu pentru a distruge imaginea, cu tot cu receptorii săi. AR DaKan, auzindu-mi șuieratul surprins, s-a uitat peste umăr și mi-a văzut expresia șocată. Ochii i s-au închis pe jumătate și m-a întrebat pe un ton cald:

– Ce s-a întâmplat, Dary?     

– Nu.. nu po… porți chiloți…, am spus printre buzele amorțite, în timp ce sudoarea îmi aluneca încet de pe tâmple pe obraji. 

-Și? Ai văzut ceva interesant? 

Am sărit în picioare, încleștându-mi mâna pe fața de masă. 

Completare: DaKan este extraterestru rei reproducător (un al treilea sex), arată în principiu ca un bărbat, dar ceva mai efeminat și cu gheare. Reii sunt umanoizi. Nu știm ce a văzut Dary atât de îngrozitor, chiar dacă presupunem că DaKan s-a întors la un moment dat spre el, pentru că, în loc de lenjerie, reii poartă totuși o „apărătoare pentru partea din față”. Deci orice o fi în partea din față, e ascuns, nu? În orice caz, atâta timp cât cititorul îl vizualizează pe DaKan cam ca pe un bărbat obișnuit, eventual aducând un pic a gay, e ori amuzant, ori îngrijorător ca un bărbat adult (25 de ani), să aibă o asemenea reacție când îl vede pe acesta dezbrăcat. Și din spate, nu din față! Pe lângă asta, undeva mai spre finalul cărții, DaKan își ia un șut între picioare în timpul unei bătăi, dar nu e afectat deloc, și îi spune agresorului că a fost fraier să îl lovească acolo, pentru că el acolo nu are nimic. Dacă nu are nimic între picioare, ce apără apărătoarea? Ce a văzut Dary așa traumatizant? Mister.

Mostra nr. 2:

–  Iar cu teoria asta? Berca plescăi mulțumit și își umplu din nou paharul. Nici măcar nu este a noastră, ci a kimiko. Ăștia, îmi explica el mie, au fost niște umanoizi pe care ummii s-au plictisit să-i tot asculte vorbind despre suflete, creatori și energie divină, și i-au exterminat. Ummi, întocmai ca oamenii, nu pot folosi energia Chi, așa că au hotărât să o nege cu totul. Și, ca să se asigure că nu mai este nimeni care să povestească despre ea, i-au eliminat pe vorbăreți. Pe urmă, au trecut la rei.

În fine, dacă nu vedeți nimic în neregulă la aceste două exemple, înseamnă că v-ați înscrie în publicul țintă al romanului. În opinia mea, volumul acesta nu poate avea succes decât la un public fără prea multe pretenții, genul care citește cam orice, mai ales dacă e primit moca de la editură sau autor pentru recenzie. Poate ar fi acceptabil și pentru un public tânăr care încă experimentează și își caută repere. Cu adevărat interesant ar fi însă pentru cei care doresc și ei să scrie, să se perfecționeze, și vor să învețe și din greșelile altora, nu doar din ale lor. Dar asta întâmplător. Nu cred că intenția autoarei a fost să dea un exemplu practic de „așa nu”.

În nici un caz nu cred că romanul ar putea fi luat în serios de un cititor pasionat de SF care a citit deja o serie de opere de referință în domeniu. Este mult prea vizibil faptul că autoarea nu cunoaște încă toate regulile jocului. De exemplu, universul este insuficient definit, nu știm unde se întâmplă acțiunea, în ce oraș sau măcar în ce țară, nu primim nici o explicație pentru amestecul de nume englezești și românești, în mijlocul cărora tronează Dary, protagonistul cu un nume care nu sună a nimic în nici o limbă. Confuzie totală. 

Alt exemplu: este de-a dreptul amuzant felul în care autoarea își bazează universul și acțiunea (practic, S-ul din SF) pe tot felul de termeni vagi, folosiți complet generic și pe bâjbâite, cum ar fi “anomalie”, “vibrații”, “energie” sau “cristale”, care îmi aduc aminte ba de Sailor Moon cu cristalele ei, ba de terminologia pseudoștiințifică a oamenilor pasionați de spiritualitate și ezoterism. Radiațiile Hartmann și efectul de piramidă mai lipseau, dar astea oricum îmi sună deja prea… sciency pentru nivelul general al acestui roman. Intriga mi se pare și ea teribil de naivă, și nu prin faptul că eroul trebuie să descopere cauza unei “anomalii” și s-o oprească (un plot perfect valid, de altfel), ci pentru că respectiva… anomalie… scuipă draci. (no kidding).

De ce nu scriu, totuși, o recenzie ca lumea? Pentru că am încercat și n-a mers. Iese studiu de caz, analiză de tipul celor pe care le facem la cenaclu, orice altceva. E mult prea detaliat, prea lung, nu mă știu struni, mă lansez în teorii și principii și citate. Dacă aș face-o și aș publica-o așa cum o începusem ar ieși o execuție în piața publică. Și nu oricum, ci cu disecție pe viu, dublată de o lecție live de anatomie și fiziologie a prozei SF, în stilul în care dezbatem lucrările din cenaclu. Demonstrația ar fi fost suficient de cruntă încât subiectul să moară încet în chinuri sinistre într-un mod umilitor sub ochii oricărui curios, inclusiv ai copiilor. Și nu am vrut să fiu regizorul unui astfel de spectacol.

Pe de-o parte autoarea nu mi-a greșit cu nimic, n-aș vrea s-o fac de pomină, pe de altă parte romanul nici nu e atât de prost în esența lui cum ar părea prezentat în lumina asta. Are în spate niște viziuni, niște idei, e mult suflet pus acolo… îi simt miezul, poate tocmai pentru că seamănă mult cu cărarea bătută deja de mine. Părerea mea este că avem în față un roman care a fost publicat prematur, din care s-ar putea scoate ceva fain, deși cu multă analiză și muncă și curaj de rescriere.

În ultimul rând, și aici e durerea mare, am sentimentul că demersul de disecare ar fi fost inutil. Mie mi-ar fi ocupat timp mult, cititorii ar fi aflat oricum din recenziile colegilor că e o carte slabă, iar autoarea… well, autoarea mi-a lăsat senzația că nu ar fi genul care să primească un astfel de feedback. Deși, din câte am văzut, e mult mai cumpătată decât surata ei, Sandra Coroian, care combate tot pe FB și GR cu orice ocazie, mi-a părut la fel de convinsă de calitatea muncii ei și de faptul că opiniile noastre critice nu au bază și sunt făcute din pură răutate.

Mai nou se pare că amândouă aleg să creadă că Blogosfera noastră face parte din ceva conspirație, pe lângă faptul că scriem din răutate și că “avem ceva” cu editurile Quantum și Berg, iar eu par atât de amenințătoare încât am fost blocată de pe grupul de lectură administrat de ele în secunda în care am dat join. Și asta strict în baza recenziilor și steluțelor pe GR, nu am avut nici un alt fel de interacțiune sau referire la vreuna din ele, nu am schimbat niciodată vreo vorbă.

Personal, recunosc că da, “am ceva” cu editurile astea. Exact ceea ce “am” cu orice editură care publică drafturi pe banii autorilor. Cred că această practică este una distructivă, care nu ajută decât stima de sine a autorilor iluzionați și buzunarul tipografilor și editorilor oportuniști, ambele pe termen scurt. Între timp, cititorul avizat care dă peste draftul unui începător prezentat ca mare operă își va pierde complet încrederea în autorul respectiv, în editura respectivă, și, în funcție de alte experiențe, în literatura română în general. Și-apoi ne întrebăm de ce e crud destinul cu noi și de ce nu cumpără lumea autori români…

 

PS: nu, atunci când am votat cartea pentru recenzie nu am știut ce hram poartă editura Quantum. Învățătură de minte să verific pe viitor cu alte edituri necunoscute. Intenția mea (și a noastră în general) este să scanăm și să testăm cât mai mult din piața editorială SFF și era normal să încercăm ceva și de la ele. Erau la rând, cum ar veni.

Mai multe opinii despre romanul CHOICE puteți găsi la:

Cu mintea la…SF 

Everything and Anything

Reader’s Republic

Jurnalul unei cititoare

AssassinCG

Nantan Lupan 

2 păreri la “Blogosfera SF&F: CHOICE – Livia Furia

  1. Pingback: Recenzie: Choice de Livia Furia – Reader's Republic

  2. Pingback: Choice – Livia Furia | Cu mintea la... SF

Lasă un răspuns