Blogosfera SF&F: Flamura neagră (Cronicile kanjerilor 1) – Miloș Dumbraci

Flamura neagra Cronicile kanjerilor Milos Dumbraci

Nu m-am împăcat absolut deloc cu primul roman al lui Miloș Dumbraci. Mă așteptam să-mi placă și am pornit lectura cu entuziasm, fiindcă mai citisem o nuvelă a autorului (Luizienii, găsiți în link părerea mea de pe Goodreads), iar ce am auzit de la alții despre proza lui scurtă a fost numai de bine. Cum nu diger proza scurtă, am așteptat debutul lui în roman. Bad idea.

Concluzia generală: în esență, observațiile pe care le-am avut în cazul nuvelei se păstrează și în roman. Din păcate însă, datorită scalei și ambițiilor diferite ale romanului, s-a dovedit că o problemă peste care se poate trece într-un text de 100 de pagini poate ajunge să creeze efecte dezastruoase într-un roman de 400.

Și-acum să luăm lucrurile pe rând.

Cartea începe cu un Glosar de nume și locuri întins pe 13 pagini, lucru care mi-a tăiat avântul de la bun început. Sunt tare curioasă ce păreri au alții despre asemenea demersuri, vă încurajez să comentați. Cert e că memoria mea pur și simplu nu face față la așa ceva. La a treia pagină de glosar deja pierdusem șirul și uitasem ce citisem pe prima.

Ca să fie clar, problema nu este că ar fi prea complicat universul, cu prea multe personaje, nume, concepte, etc., ci felul în care sunt prezentate. În general creierul reține ușor informațiile prezentate într-un context la care omul se poate raporta. Prin comparație, memoria dă rasol crunt atunci când e bombardată cu informații insuficient organizate, scoase dintr-un context care să le dea sens, sau lipsite de rezonanță afectivă.  

Glosarul acesta expune alfabetic locurile și personajele, cu o scurtă descriere a fiecăruia. Ori, dacă le citești așa, pe rând, organizate alfabetic și nu pe categorii logice (o listă cu locuri, alta cu personaje, grupate în principale/secundare/episodice, războinici/vrăjitori/alții, sau după localizarea geografică) e aproape imposibil să le ții șirul. Uitați-vă la listele nesfârșite de personaje ale lui Martin din ASOIAF, organizate pe case și zone geografice (furnizând astfel contextul cu sens), la final de volum, ca memo, nu la început, în speranța că i-ar putea înlocui expozițiunea, scutindu-l de o bătaie de cap.

Părerea mea e că locul informațiilor din glosar ar fi fost chiar în textul romanului, însă autorul a dorit probabil să se ferească de niște pasaje de infodump potențial colțuroase pe care nu știa să le gestioneze, așa că le-a transformat în metatext. Soluția asta funcționează în teatru de când lumea, dar în teatru nu ai, ca aici, patruj’ de personaje cu importanță discutabilă, ci doar câteva principale, numărabile pe degete, și alte câteva cu rol evident secundar. Altă treabă.

Următoarea chestiune care mi-a picat prost a fost primul capitol. Acesta m-a aruncat direct în mijlocul unei bătălii, care de la un punct încolo a luat-o complet razna. Acțiunea trepidantă e plină de întorsături de situație: zeul împărat dispare, mor trei personaje, but wait, zeul răsare de unde nu crezi, deghizat, cei trei nu-s morți, ci într-o altă lume, blocați. But wait, se poate ieși de acolo, facem niște eforturi și rezolvă zeul. Super, grozav, ne trezim altundeva. But wait, no, și asta e o altă lume, nu am ajuns unde trebuia. Zeul spune că trebuie făcute niște sacrificii mai mari. Până la urmă, din cei trei muschetari, doi își scot ochii și își taie limbile, al treilea se sinucide. Înainte de asta, unul din ei își și răzuie cu lama pielea de pe el, și asta chiar n-am înțeles de ce. Mirific.

Bonus: ffwd vreo sută de pagini, ce să vezi, cei trei nu mai sunt morți, pentru că… well, pentru că de ce nu?

Și treaba vine așa:

În mod normal, primul capitol setează tonul și atmosfera cărții, îl lămurește pe cititor cu ce fel de poveste are de a face, convenția fiind că, pe parcurs, lucrurile vor escalada în aceeași linie. Ori când tu deja din primele pagini îmi servești automutilări și sinucidere, eu la ce să mă aștept pe viitor? Cât și până unde mai escaladezi? Plus faptul că sari într-un ritm alarmant dintr-un univers în altul, care de care mai năucitor, alături de niște ființe fantastice ale căror puteri nu le pot cuprinde…

Sfârșitul primului capitol, pagina 40, a fost punctul în care am întrebat-o pe Georgiana, care terminase deja cartea, dacă povestea continuă în aceeași notă. Mi-a spus că nu, că e ok, am continuat. Dacă nu aveam pe cine întreba, abandonam cartea pur și simplu. Eu citesc pentru divertisment, nu ca să-mi fie întors stomacul pe dos.

De la capitolul 2 încolo – surpriză, observ că primul capitol nu a fost reprezentativ pentru restul romanului. Magia razna nu este atât de multă cum mă temeam, ba chiar e mult temperată prin comparație. Nici povestea nu e atât de sângeroasă și crudă cum mă temeam. Avem lupte peste lupte, cred că jumătate de carte e numai scene de luptă, dar nu mai escaladează către nimic alarmant sau cu potențial întorcător de stomac pe dos.

Partea proastă e că, pe măsură ce înaintează acțiunea, încep să se simtă din ce în ce mai crunt lipsurile expozițiunii, pe care nici un fel de glosar nu are șanse s-o înlocuiască, precum și caracterizarea practic inexistentă a personajelor.

Acțiunea are loc în trei zone geografice diferite. În fiecare din ele avem o altă garnitură largă de personaje, mai multe perspective narative, multe ițe încâlcite și surprize, și, dacă mă gândesc bine, am senzația că personajele din cele trei zone nu interacționează între ele deloc. Doar că acest lucru ar trebui să-l confirme cineva care chiar a putut ține șirul tuturor evenimentelor… Eu una am revenit de mai multe ori la păcătosul de glosar și tot am ajuns să încurc între ele unele personaje, să uit care de partea cui e, să nu mai înțeleg de ce și pentru cine contează asta și, în final, să nici nu îmi mai pese.

Dialogurile lasă și ele de dorit. Am impresia că autorul a dorit să creeze o senzație de colocvialitate, dar, în general, replicile care încep cu „păi”, pauzele în vorbire indicate prin puncte de suspensie și folosite în exces sau adresările (numeroase și ele) cu apelativul „măi” sună oricum altfel, numai literar și profesionist nu.  

Personajele nu sunt individualizate aproape deloc, lucru care ar fi fost crucial într-o narațiune de o asemenea amploare. Fără personaje de care să te poți lega afectiv cât de cât, nu are de ce să îți pese de ce se întâmplă într-un univers fantastic fără nici o legătură cu realitatea noastră de zi cu zi. Contraexemplu: motivul pentru care primul volum al lui Adrian Mihălțianu e citibil, urmăribil, interesant și te motivează să citești volumul 2, în ciuda faptului că personajele sunt și acolo insuficient definite și expozițiunea mai scârțâie pe alocuri, e faptul că suntem, totuși, atașați afectiv de planeta noastră și ne interesează ce s-ar putea alege de ea în viitor.

Universul lui Dumbraci îmi este însă complet străin și indiferent. Și e păcat de el, pentru că e complex, e gândit în detaliu și se bazează pe niște idei atractive. Acum niște ani am citit Cetatea antică a lui Fustel de Coulanges, care m-a impresionat foarte mult, iar ideea pe care se bazează universul ăsta ciudat pare scoasă fix de-acolo: cum ar fi dacă acei zei ai cetății în jurul cărora își organizau anticii societățile chiar ar fi existat și ar fi avut puteri supranaturale și ce ar însemna pentru oameni în aceste condiții cucerirea zeilor altor cetăți.   

Și uite așa ajung să scriu ditamai recenzia pentru o carte pe care n-aș recomanda-o decât cititorilor foarte indulgenți, cu atenție și cu răbdare de fier, ca să recomand o altă carte, care ar putea avea o legătură cu cea de față.

Îmi pare rău că am fost atât de dură și am găsit probleme peste tot, însă universul și jocurile politice din el, oricât de interesante ar fi luate ca atare, ar fi avut nevoie de o tehnică literară mult mai avansată și de o structură/abordare mai prietenoasă cu cititorul. Și evident, de un editor mai bun. Scenele de acțiune sunt cinematice și bine scrise, dar nu cred că pot compensa minusurile pe care le-am detaliat mai sus. Cel puțin, nu după standardele mele.  

Recenzia aceasta face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare lună, un grup de bloggeri publică simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român.

Mai multe păreri despre Flamura neagră puteți găsi la:

Jurnalul unei cititoare

AssassinCG

8 păreri la “Blogosfera SF&F: Flamura neagră (Cronicile kanjerilor 1) – Miloș Dumbraci

  1. Inteleg perspectiva ta. Inteleg la fel de bine si perspectiva celor carora le-a placut. Deocamdata, cum sunt desatul de neavansat in lectura, m-am lovit de aceeasi problema cu breviarul de personaje si locuri de la inceput. Nu prea adauga valoare… Milos, nu mai fa d-astea! 😀

  2. Pingback: Blogosfera SF&F: Miloș Dumbraci – Flamura neagră (Cronicile Kanjerilor. Cartea Întâi) | Assassin CG

  3. Trebuie să recunosc că mie mi-a lăsat o puternică impresie pozitivă. Are părțile lui slabe, lista cu personaje de la început e una din ele (că tot ne-ai cerut să ne spunem părerea), dar pe ansamblu îl consider unul din cele mai bune romane fantasy scris de un român, mai ales pe acest subgen, grimfantasy (cred că e primul, sau mă înșel?). Abia aștept al doilea volum. Spre deosebire de tine, dar nu împotriva ta, eu îl recomand 🙂

  4. Pingback: ”Flamura neagră” – recenzii – MILOȘ DUMBRACI

  5. doar pt partea de dialog: desi nu am citit inca (sry milos), daca e in caracterul personajelor, cu atat mai mult sa fie replici nonliterare si neprofesioniste.
    acuma, despre restul… people… ne plangem ca vrem altfel de literatura si, cand apare cineva cu altefel de literatura, care iese din norme, ii sarim la gat ca nu a scris ca normele? wtf…

    • Ca sa lungesc și eu șirul celor care comenteaza pe marginea carții având alte exemple recent citite în minte: sa ai replici și dialoguri specifice personajelor e cât se poate de OK în principiu – problema apare când toate personajele vorbesc fix la fel. Iar în mod simptomatic acest șablon de dialog e o variație mai mult sau mai puțin cool a „argoului de studenți teribiliști” 😉 )
      Aici e de fapt MAREA problema care în textele scurte mai treaca mearga dar într-un text ceva mai lung devine insuportabila și strica orice tentativa de imersare în universul creat. 🙁

  6. Pingback: Știri S.F. & F. – luna ianuarie 2019 - Revista Helion Online

Lasă un răspuns