Blogosfera SF&F: Inima dragonului – M. M. Țara

Dacă ar fi să descriu Inima dragonului într-un singur cuvânt, acela ar fi copilăreală. Apoi aș atrage atenția asupra faptului că eu delimitez trei tipuri de copilăreală.

Primul se referă la poveștile pentru copii. Al doilea este hrana pentru copilul interior, adică orice poveste care în principiu e pentru copii, dar de care se pot bucura și adulții. Al treilea tip de copilăreală e ceva total diferit și cred că apare, de obicei, în mod neintenționat: e vorba de povești care nu sunt (neapărat) pentru copii, ci puerile, naive, stângace, ca și cum ar fi scrise de copii sau de începători.

Distincția între cele trei feluri de copilăreală nu e mereu ușoară și am impresia că modul în care tindem să încadrăm poate fi puternic influențat de gusturile personale. Spre exemplu, mie poveștile Star Wars mi se par copilăreală de tip 1, eventual 2 (nu știu câți adulți s-ar putea bucura de ele în prezent dacă nu ar fi la mijloc nostalgia) și sunt destul de convinsă că hoarde întregi de fani m-ar contrazice. E posibil să intre și la tipul 3, dar cum nu am reușit să văd decât două dintre filme cap-coadă și nu le-am cântărit prea mult ulterior (sorry, mă răpunea plictiseala), duc lipsă de argumente. Din nou, automat, fanii m-ar contrazice.

Cu riscurile aferente unei astfel de opinii, tot pe la copilăreală de tip 1 și 2 aș încadra și Inima dragonului. Și adevărul e că dacă aș avea un copil i-aș da-o cu toată încrederea. Mi s-ar părea o lectură grozavă.

Povestea respiră prin toți porii acel sense of wonder* care cucerește instant mințile tinere. Cetatea Nisalului te fură din primele paragrafe, descrierile sunt foarte vizuale, fără să fie obositoare. Eu mi-am imaginat un mix de Sighișoara cu Szentendre** iarna înainte de Crăciun, cu Poble Espanol și cu Festung Hohensalzburg, toate la grămadă, cu mirosurile din aer cu tot (flori, vin fiert, scorțișoară și alte bunătăți). Atmosfera e de basm și include de fapt și sunete, fiindcă Nisalul e o cetate a artelor, iar câteva personaje (inclusiv protagonistul) sunt barzi. Aici am rezonat mai greu, am o dificultate în a pacurge versurile de orice fel, dar e important de menționat că partea sonoră există și ea în pachet.

O mare parte din distracția oferită decurge din explorarea lumii. La tot pasul te lovești de ceva care-ți ia ochii, peste tot e plin de minuni, vrăji și alte efecte speciale, lumea e populată de o multitudine de ființe fantastice. Greutatea pe care o au aceste elemente în carte e de fapt chiar unul din argumentele pe care le-aș aduce ideii de copilăreală. Călătoria prin ținuturi noi și interesante îmi pare a fi o temă de interes major cu precădere în copilărie, iar multe din poveștile pentru cei mici sau preadolescenți se învârt în jurul explorării, cu tot ce presupune ea: aventuri, cunoaștere, relații noi cu personaje ieșite din comun, provocări noi, dezvoltare de abilități noi, ieșirea din zona de confort.

Pe lângă asta, deși cetatea și eroii sunt în pericol și trec prin încercări grele, atmosfera e lejeră, nu este nimic de speriat, nimic apăsător – știi că totul va fi bine, încercările dificile par mai grele decât sunt cu adevărat… De asemenea, nu cred să apară în carte nimic ce să depășească înțelegerea unui copil (deși nu mă întrebați de vârstă, că nu știu să vă spun nimic sigur; depinde foarte mult de copil, unii ar putea citi așa ceva la 8 ani pe nerăsuflate, în timp ce alții la aceeași vârstă încă silabisesc).

Nu voi vorbi despre subiectul cărții, fiindcă prezentarea de pe coperta a patra spune destule și o găsiți aici:       . Grafica de pe copertă spune și ea destule, cu toate astea simt nevoia s-o spun și eu: nu am mai văzut de mult o copertă atât de frumos ilustrată! Concurează cu cele mai bune coperți ale lui Tudor Popa și cu cele mai bune coperți de la Paladin (Elantris!! Calea regilor!!!) ***.

Forța poveștii rezidă în world building și în narațiune. Personajele creează senzația că sunt acolo pentru că cineva trebuia să populeze lumea și să ducă luptele, dar sunt simpatice, uneori amuzante, și se achită de obligații. Spre sfârșitul narațiunii, bardul Lied se detașează de ceilalți și începe să se proiecteze și în a treia dimensiune, încheindu-și recitalul într-un mod foarte potrivit și impresionant.

Cartea se citește ușor. Dacă nu te întrerupi să-ți faci un ceai, să te dezmorțești sau să arunci un ochi în telefon, viteza de lectură poate ajunge la 70 la oră. Dar asta nu înseamnă că avem o scriitură simplistă. Frazele sunt lucrate atent, sună bine, se leagă frumos, creează imagini sugestive. Am și marcat una faină, să am și un exemplu: (…)magistrul Cruhorn o privea ca pe o mică inconveniență, o pată de cerneală în colțul pergamentului, fără vreo importanță, dar iritantă prin simpla ei prezență acolo. Foarte simpatic, nu? Recunoști sentimentul, așa-i?

Până aici totul e bine și frumos. De acum încolo, intrăm în zona gri.

Toată acțiunea se clădește pe coincidențe convenabile și iepuri scoși din pălărie în momentele de tensiune, lucru care se simte cel mai crunt în scenele de luptă, poate fiindcă sunt extrem de multe.

Realismul acestora e zero, iar eroii au niște performanțe ca-n bancurile cu Chuck Norris. În măsura în care le pot compara cu ceva, mă duc cu gândul la bătăliile din Sailor Moon, în care strigi Moon Power Mascara Lipstick și tot ce-i nasol în jur cade lat și se face fărâmițe. În caz că nu cad lați din prima toți răii, strigi Silver Moon Power Mascara Floricele-pe-câmpii și Gumă-de-mestecat. Dacă nici așa nu merge, scoate pisica din buzunarul invizibil o copită de unicorn dată cu ojă roz și ți-o aruncă, tu o pasezi către ăla rău, strigi Gold Moon Fuchsia Blush Ponei-verzi-în-picățele și cu asta poți fi convins că mor și răul și mă-sa. Dacă totuși mai apar și alții – e ok, coafura rezistă. De undeva, cumva, din senin, apare un ajutor nesperat – Mascatul în frac, care rezolvă cu spinii unui trandafir ce n-a reușit Jupiter cu tunetul… Dar hei, Sailor Moon încă stă bine. Are niște formule și niște tipuri standard de atac. Aici avem… răni grave care se vindecă în câteva clipe, cu sau fără descântece? Doi oameni care se bat cu niște zeci de adversari al căror număr tot crește și tot scapă teferi? Proiectile create prin magie care fac damage complet arbitrar? Oricum, ca regulă de aur, totul se întâmplă prin magie. Probabil că și apa la budă tot prin magie e trasă.   

În concluzie, am trecut dezamăgită prin scenele de luptă pentru că nu le prindeam logica. Probabil că au una, dar pe mine m-a depășit. Mi-au dat impresia că nu respectă regulile fizicii, dar nici nu le înlocuiesc cu unele ale magiei în așa fel încât să le poți urmări și înțelege. Pur și simplu accepți că e magie și o iei ca atare, fără să mai încerci să înțelegi cum și de ce. Și e destul de frustrant să urmărești un joc ale cărui reguli nu le cunoști și nici nu le poți deduce pe parcurs.

Ajutoarele neașteptate în momentele cheie, personajele care se dovedesc a fi alese sau deosebite, personajele potrivite întâlnite la momentul potrivit pentru o informație sau un adăpost… Totul lasă impresia unei cusături cu ață nu chiar albă, dar oricum deschisă la culoare.

Bifăm și al treilea tip de copilăreală sau nu? Dacă mă întrebai acum vreun an aș fi spus da. Doar că între timp am făcut cunoștință cu Conan și am aflat și ce e aia high fantasy. (știiu, știu, Conan e heroic, dar m-am interesat și de high).

Mărturisesc că înainte să încep cartea mi-am trecut în revistă toate lecturile fantasy, știind că sunt destul de puține și că nu prea am repere. Din motive evidente, nu am numărat titlurile, ci seriile, sau mai degrabă universurile. Și am ajuns la formidabila cifră de ȘAPTE. Doar că între acele șapte universuri se numără și cel al lui Conan și Middle Earth-ul. Despre Conan am mai scris, în ce îl privește pe Tolkien… dacă armata aia de spirite nu e un iepure scos din pălărie în momentul tensionat convenabil, atunci nu știu ce e. Dacă Tolkien stă în picioare cu elfii, vulturii și enții lui sau cu armata de stafii, nu văd de ce nu ar sta și Inima dragonului. Că nu mă entuziasmează pe mine, asta e altă discuție. Am alt tip de exigențe și-mi hrănesc copilul interior cu alte lucruri. Adevărul e că am fost și eu fană LOTR, vreo doi ani, poate trei. Când a apărut Return of the King, deja îmi trecuse.

Concluzie: ca să apreciezi o cartea la Inima dragonului la adevărata ei valoare, probabil că trebuie să fii un fan al speciei. Cantitatea de magie și trăznăi asociate (profețiile sau personajele alese, de exemplu) e copleșitoare, experiența e prea departe de o medie standard ca să o poți gusta dacă nu îți plac în mod special acest tip de ingrediente. Cred că e cam așa cum, în general, cam tot euopeanul se poate bucura de un pui chinezesc în 5 culori, dar nu și de unul hot spicy îmbăiat în ananas și ornat cu tentacule.

Până la urmă, cam totul se rezumă la o întrebare simplă: cât chili (= câtă magie, în sensul larg al cuvântului) ești dispus să înghiți într-o singură îmbucătură? Dacă poți intra în joc și răspunsul e „cât încape”… asta-i direcția: -> https://www.cruxed.ro/produs/inima-dragonului/

* îmi pare rău, nu cunosc un echivalent în română și nu consider simpla traducere mot-a-mot ca fiind echivalent.

** târgușor turistic lângă Budapesta, foarte pitoresc, recomand.

*** nu știu cine ilustrează la Paladin, din păcate nu (mai) cumpăr cărți de la ei fiindcă formatul de cărămizi pe steroizi mi se pare împotriva oricărui principiu ergonomic.

PS: Această recenzie face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, un grup de bloggeri vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român.

Mai multe opinii despre Inima dragonului găsiți mai jos:

Ce citește Liviu 116: Mircea M. Țara – Inima Dragonului

Blogosfera SF&F: Inima dragonului – M. M. Țara

Inima dragonului – M. M. Țara

http://just-other-things.blogspot.ro/2017/05/inima-dragonuluinlithia-1-de-mircea-tara.html

Blogosfera SF&F: Mircea M. Țara – Inima dragonului

http://jurnalul-unei-cititoare.blogspot.ro/2017/05/blogosfera-sf-f-inima-dragonului.html

Blogosfera SF&F: Inima dragonului – Mircea M. Tara

Pentru 7 iunie vom citi volumul lui Daniel Timariu, Tenebre.Cazul Laura (http://www.tritonic.ro/isbn-Tenebre_Cazul_Laura-978-606-749-229-3.htm ) De asemenea, Blogosfera SF&F va avea și o ediție specială pe 14 iunie, în care vom publica recenzii la Epoca inocenței de Adrian Mihălțianu (https://nemira.ro/epoca-inocentei ), volum care va fi lansat în cadrul târgului Bookfest.

2 păreri la “Blogosfera SF&F: Inima dragonului – M. M. Țara

  1. Pingback: Blogosfera SF&F: Inima dragonului – M. M. Țara | Catharsis Writing

  2. Pingback: Inima dragonului – M. M. Țara | Cu mintea la... SF

Lasă un răspuns