Blogosfera SF&F: Oameni și zei – Rodica Bretin

Pentru azi am pregătit o recenzie de conținut scurtă, dar cu ceva comentarii extra, dintr-un motiv tristuț: dacă ar trebui să folosesc un singur cuvânt ca să descriu cartea de luna aceasta, acela ar fi… forgettable.

Și-am să mai fac ceva ce n-am mai făcut până acum, și-anume, un copy-paste la descrierea cărții (=coperta a patra). Simt nevoia să mă refer puțin mai încolo la ea, așa că e cel mai bine s-o aveți în față. There you go: 

Liniştea locuitorilor oraşului Dartmouth, Canada este spulberată de o serie de crime sadice. Singura care ştie mai multe este Kayla Blackmoon, fiindcă a văzut sfârşitul unora dintre victime… prin ochii asasinului. Psihiatră, dansatoare exotică, originală, rebelă, excentrică, seducătoare, imprevizibilă, Kayla are nişte talente speciale o aduc în contact cu Cei Vechi, Protectorii din umbră ai umanităţii, dar şi cu karghanii, o rasă reprezentând Răul absolut.

Când prietena ei Tania cade victimă ucigaşului inspirat de un karghan, Kayla vrea să îi răzbune moartea şi face o serie de imprudenţe, ajungând în mâinile criminalului. Încercarea o aduce la un pas de moarte, dar şi trezeşte ceva în ea, o putere teribilă, adusă de revelaţia descendenţei sale din Cei Vechi.

Kayla se pomeneşte prinsă în mijlocul unui conflict titanic, al unei tornade de intrigi, trădări, răsturnări de situaţie. După un armistiţiu de treizeci de milenii, războiul zeilor a început din nou, fără ca umanitatea să aibă habar. Cu alte reguli, dar la fel de dur, de fără cruţare. Iar miza este însăşi soarta, viitorul planetei.

Cum se va sfârşi de data asta?

Bon. Acum știm despre ce e vorba în carte, iar părerea mea, pe scurt, e următoarea: parc-aș fi citit un episod random dintr-un serial polițist random, ceva în genul a ce bagă la noi pe Diva sau pe AXN. CSI, Bones, Hawaii 5.0, Law and Order, din astea. Atâta doar că are un twist paranormal bonus, fiindcă personajele principale sunt dintr-o altă specie, fiind nemuritori și cu ceva puteri supranaturale random. Aș zice că e fantasy cam cum era Ghost Whisperer fantasy (un alt serial din aceeași categorie).

Are cam aceeași consistență cu toate serialele astea: niște crime al căror făptaș trebuie descoperit, niște detectivi potențial simpatici (cu acte în regulă sau de ocazie) care-și pun la bătaie abilitățile ca să se ocupe de caz și care ar putea deveni niște personaje destul de conturate și viabile după vreun sezon și ceva, cazuri nu prea ușor de închis, dar totuși nici prea complexe. Nu e nici o sherlockereală la mijloc, nu e genul de mister pe care să-ți pui mintea să-l dezlegi pe cont propriu, doar mers de la un lead la altul, nimic spectaculos.

Sunt însă două lucruri care fac cartea să se distingă, și din păcate nu sunt de laudă. Iar ambele sunt observabile de la primele 2-3 pagini.

Descrierea de pe coperta a patra nu doar că e mai mult rezumat decât prezentare și conține și spoilere mild-ish, dar mai e și greșită. Kayla nu vede crimele prin ochii asasinului, ci ai victimei. Pe lângă asta, viitorul planetei care e în joc e o… extrapolare? Exagerare? Marketing prost care promite și nu livrează? O fi ajungând el în joc cândva, pe parcursul seriei (înțeleg că ăsta e un prim volum) dar deocamdată, în povestea de aici, e vorba doar de câteva crime și de niște interese imobiliare. Atât. Ce pot să zic, felicitări domnilor Hrib și Haulică pentru încă o carte publicată după o răsfoială neatentă. E a treia oară când îi prind. Asemenea gafe in blurburi mi se par pur și simplu nepermise. Să fie clar, nu e vorba că nu mi-ar suna mie destul de bine, e vorba de faptul că transmit informații greșite și îi dau cititorului așteptări greșite.  

(FYI, eu nu mai cumpăr cărți de la Tritonic. Am citit cartea asta împrumutată și pe viitor când voi avea nevoie de ceva de la ei am să caut tot să împrumut. Dacă nu găsesc, aia e. Ghinion.)

A doua chestie: nici o carte românească fără cuvinte străine scrise greșit, știm asta de mult. Doar că Oameni și zei reușește să ducă greșelile de ortografie la un nou nivel. Rodica Bretin bușeste engleza, franceza, germana, italiana și orice altă limbă în care se nimerește să scrie. Chiar, în ce limbă se consideră că e numele Anghor Vat? Cum? Nu știți despre ce e vorba? Angkor Wat, bineînțeles.

Și sunt atâtea că deja la pagina 3 dădeam peste Wermacht (corect e Wehrmacht) și, câteva rânduri mai jos, peste la grand armee (grande, că-i genul feminin). Îmi mai amintesc acum, așa, rapid, de contele de Monte Christo (care e de fapt Cristo), Cezare Borgia în loc de Cesare, Rollex în loc de Rolex, și, probabil cea mai amuzantă, Channel. Nu se referea la Canalul Mânecii sau la vreun alt canal, ci la parfumurile Chanel. Yep. Nici măcar un nume de parfum pe care-l vezi mereu pe toate gardurile nu poate fi scris corect. Și pentru că deja văd cum sare cineva să-mi spună că e de la autocorrect: really? Ce caută autocorrectul setat pe engleză într-un document în care se presupune că scrii literatură română?

N-are decât să comenteze oricine, să mă facă grammar nazi, să-mi spună că mă leg prea mult de formă (da, am auzit-o și pe asta în iarnă, că în artă n-ar conta forma). Să spună că sunt a naibii și că exagerez având pretenția să citesc literatură fără greșeli de gramatică și ortografie. Nu mă interesează. E literatură, nu etichetă la piață cu „ridichii” și „roși”. Și părerea mea e că fix din cauza atitudinii de las’ că merge și-așa, generalizată în toate domeniile imaginabile, a ajuns țara asta în halul în care e. Nu. Nu merge și-așa.

Că e un personaj mai rotund sau mai plat, că e plotul mai previzibil sau mai puțin, chestiuni de genul ăsta țin mult de preferințele, pretențiile și scala proprie a fiecărui cititor. Sunt lucruri discutabile. În schimb, greșelile pe care le-am amintit eu aici sunt nediscutabile, clare ca lumina zilei, nu se pot acoperi, nu se pot da după gard sau după cireș. Odată tipărite, prostiile astea rămân pe hârtie și le poate citi oricine. Nu devin mai puțin greșite și nici nu li se evaporă tușul până ajung invizibile pe măsură ce autorii sau editorii se plâng că cititorii si bloggerii sunt răi și zic ce nu trebuie despre cărțile lor. 

Oricum, vă dați seama cât de puțin m-a atras conținutul cărții din moment ce am ocupat spațiul de emisie cu teorii despre ortografie și blurburi. N-are-a face. Mie mi-a intrat povestea pe-o ureche și mi-a ieșit pe alta, dar altora am înțeles că le-a plăcut, chiar mult. Nu e genul meu, big deal, dar nu mi se pare o carte proastă sau nerecomandabilă. E o carte ok.

De fapt, cred că tocmai de aia mă și supăr atât când văd cum o poveste perfect validă ca asta ajunge să lase o impresie atât de amară din cauza unor astfel de greșeli, care par mărunțișuri, dar nu-s. E păcat de munca autoarei, mare păcat. Nici măcar nu văd vreo problemă în faptul că nu nimerește ortografia tuturor numelor în patru limbi străine sau câte au fost. Nimeni nu le știe pe toate. Văd o problemă în faptul că nu a avut pe nimeni să observe că are un minus la partea asta și s-o facă atentă asupra acestui lucru. Atât ar fi trebuit, în rest câte un search de 2 secunde pt fiecare cuvânt sau nume era de ajuns să regleze tot.

Am mai citit două cărți scrise de ea. Cetatea fără trecut nu mi-a plăcut, nu sunt omul care să vadă vreun sens în povestioare de câte 3-4 pagini, dar am apreciat calitatea scriiturii. Ecouri din tenebre a fost o lectură foarte interesantă, o primă parte de nonficțiune urmată de câteva cazuri reale de fenomene paranormale, documentate și povestite sub formă de proză – recomand tuturor celor interesați de subiect (cu o rezervă totuși, că ar putea fi scary pentru unii).

Însă dacă în ancheta cazului din povestea asta avem două personaje cu POV pe care le-am tot încurcat între ele pentru că perspectivele și vocile nu diferă cu nimic… îmi pare rău, mi se rupe filmul. Inițial am crezut că nu m-o fi prins pe mine subiectul și nu-s suficient de atentă, însă după ce am văzut că Maria și Georgiana au avut aceeași problemă… you know what they say, când iți spune al treilea om că ești beat, te duci și te culci. Eu sunt al treilea. Somn ușor.

N-a fost nimeni alături de autoare să sesizeze asta înainte de publicare. Doar o observație, atât ar fi trebuit. Rodica Bretin știe să scrie, am văzut că știe, ar fi putut diferenția suficient cele două voci, fără mare efort, dar a avut o scăpare. Orice autor are niște limite când se editează singur sau cu ajutorul câtorva prieteni mai mult sau mai puțin profesioniști.

Păcat de muncă și good riddance Tritonic. Cam asta-i concluzia zilei.

Alte păreri despre Oameni și zei găsiți la:

AssassinCG

Everything and anything

Jurnalul unei cititoare

Nantan Lupan 

3 păreri la “Blogosfera SF&F: Oameni și zei – Rodica Bretin

  1. Pingback: Blogosfera SF&F: Rodica Bretin – Oameni și zei | Assassin CG

  2. Pingback: Blogosfera SF&F: Oameni si zei – NANTAN LUPAN

  3. Pingback: Blogosfera SF&F: George Cornilă – Arlequine | Assassin CG

Lasă un răspuns