Cum a fost la Final Frontier V – partea a doua

Am lăsat să treacă mai mult timp după târg până să trec pe hârtie idei și impresii mai în detaliu. Motivul principal a fost acela că, poate în virtutea obișnuinței critice dobândite în cenaclu, aveam tendința să trec în revistă inconvenientele și să uit că, de fapt, tot restul a fost fain frumos. În cenaclu suntem obișnuiți cu stilul ăsta și știm ce să înțelegem dintr-o critică, dar uite că într-un alt context trebuie să-mi reevaluez stilul de apreciere al unor lucruri. Oricum, țineți-vă bine, că-s pornită să scriu mult.

A fost un târg reușit, fără discuție. Aș spune chiar că a fost mai reușit decât anul trecut, și nu pentru că am avut noi „momentul nostru de glorie”, ci pentru atmosfera generală creată.

Din perspectiva de prezentator pentru Secția 14, m-am lovit de faptul că, în realitate, timpul pe care îl ai la dispoziție diferă mult de cel teoretic, lucru la care nu mă gândisem înainte. Într-un lanț de apariții, după ce se termină un eveniment, există niște timpi morți în care au loc migrații ale celor implicați. Până se eliberează sala și se umple la loc durează ceva timp. Până eliberează masa prezentatorii dinaintea ta și până te instalezi tu, cu stație, microfoane și net (care era la fața locului, dar uite că nu se găsea și ne-a salvat Georgiana cu stickul ei) durează ceva. Se pot acumula întârzieri și timpul real ți se poate reduce semnificativ. Noi aveam un timp alocat dialogului cu publicul la care am fost nevoiți să renunțăm. De ținut minte pentru viitor. (Dacă aveți însă întrebări, sugestii, sau orice alt mesaj, vă invităm să ni le adresați oricând, pe căile, cred, deja cunoscute: pagina facebook, siteurile noastre personale. Răspundem repede și feedbackul ne este foarte util.)

Un alt lucru la care nu m-am așteptat a fost lipsa pozelor cu noi. Mi-am închipuit că un fotograf oficial de eveniment ar aduna cadre relevante de la fiecare eveniment și din fiecare colț de târg, în special cu elementele reprezentative și/sau spectaculoase (cum ar fi cosplayerii sau oamenii îmbrăcați mai deosebit, fie ei expozanți sau vizitatori, colțuri amenajate mai deosebit, etc.). Că obiectivul ar fi să facă un fel de rezumat în imagini al desfășurării întregii acțiuni. Am constatat ulterior că Secția 14 nu apare mai deloc în fotografiile oficiale, de la prezentare avem poate vreo două, dar nu suntem toți în cadru. De altfel, și pozele de la celelalte evenimente din acea sală (concret, cele din programul de aici http://finalfrontier.ro/?page_id=7 ) mi-au părut cam puține. Se pare că logica fotografilor oficiali a fost diferită de a mea, iar focusul lor a fost pe sala cu standurile și în mai mică măsură pe evenimente și ateliere. Așadar, o altă învățătură pe viitor: vrei poze, îți faci rost de fotograful propriu. În fine, caz tipic de socoteala de-acasă care nu se potrivește cu aia din târg. Am învățat ca pe viitor la alte evenimente similare să avem grijă să asigurăm soluții de rezervă pentru tot ce ne interesează în mod deosebit. Acum am avut backup la filmare, dar la net și la poze nu am considerat necesar și uite că șansa ne-a cam văduvit la ambele capitole.

Ar mai fi o discuție care se referă la publicul venit acolo, și aici mă roade curiozitatea puternic în legătură cu numărul de vizitatori. Pentru cine nu cunoaște subiectul, există un fandom, format din câteva zeci sau sute de oameni (dacă e vorba de sute, oricum sunt puține), iar ei sunt acele fețe cunoscute care știu tot ce mișcă și merg cam peste tot. Evident, se știu cam toți între ei, dacă nu personal, cel puțin știu unii de alții. Întrebarea cheie este câți oameni vin acolo în afara acestora? Mie asta mi-a scăpat complet, nu îmi pot da seama. Oare câți din oamenii aceștia ajung la evenimentele din program? Sala s-a umplut, dar cu cine? Câte din fețele pe care nu le știi sunt sunt ale unor cititori curioși și cate ale prietenilor/rudelor colegilor de Secție? Nu știi. Ai avut șansa să ajungi la vreun om care n-a auzit de tine până acum sau nu? Nu știi.

Asta cred eu că ar fi marea provocare de luat în considerare pe viitor, creșterea numărului de fani ai genului și de participanți la eveniment. Și ajungem la o altă parte care îmi place la FF: faptul că, fiind oarecum în cerc închis, avem și spațiu mult mai mare de desfășurare (o lansare la FF îmi pare preferabilă unei lansări în cacofonia și haosul de la Gaudeamus/Bookfest) dar avem și răgazul de a sta și discuta pe marginea unor subiecte care preocupă pe mulți: ce se întâmplă cu o editură sau alta, cu o revistă sau alta, cine și ce poate face pentru a atrage public nou, cum o mai duce piața, cum ne-am putea depăși limitele actuale în general, în țara asta în care cumpărătorii de cărți sunt rara avis și majoritatea ancorați în mainstream. Unii s-ar putea plânge că multe din discuțiile astea rămân la stadiul de discuție, dar eu cred că și simplul fapt că ele există contează. Chiar dacă la un moment dat nu știi exact cum să acționezi într-o direcție, faptul că recunoști o problemă și te preocupi de ea este primul pas către evoluție. Fără asta nu ar exista speranță.

Aș mai remarca chestiunea spațiului, în special al celui rezervat pentru eveniment. Anul acesta a fost vorba de o sală separată, un etaj mai sus, mult mai încăpătoare, probabil de două ori sau chiar mai mare față de ce am avut la dispoziție anul trecut. Plină. Așa că nu pot să nu mă întreb: oare la anul, dacă se pregătește un spațiu dublu față de cel de acum, s-ar umple și acela sau nu? Eu cred că uneori e suficient să le creezi oamenilor condiții pentru ca ei să se strângă. Încă mai cred că ar trebui să fie destui curioși pe lume care să se oprească 15 minute ca să vadă despre ce e vorba la evenimentul unui autor sau al unei edituri/grupări de care nu au auzit, dacă le apare în drum și au unde „parca” rapid. Din câte am auzit, Universul tinde să umple golurile.

Oricum târgul de anul acesta a evoluat față de precedentul: un atelier în plus, (marca Crux, cu Dan Rădoiu) un spațiu de boardgames, spațiu mai mare în general, lumină – posibil și cosplayeri (anul trecut n-am observat așa ceva, dar poate mi-au scăpat mie). În ce privește expozanții, aici memoria nu îmi oferă datele necesare pentru o comparație.
Am apreciat mult atmosfera generală veselă și dinamică, cosplayerii și oamenii îmbrăcați fistichiu. Ah, și roll-upul cu Ceasul fantasmelor, în fața căruia am încercat niște poze care au ieșit cam prost, așa că nu pot ieși cu ele la înaintare. E clar – pentru mine a fost anul FF fără poze. 😛

Per total, a fost o experiență faină, din care clar am avut de învățat. Mă bucur mult că am avut ocazia să participăm și noi, mai ales că ai un sentiment destul de diferit atunci când ești mai în interior: simți că pui și tu osul la mașinăria asta care face să miște lumea SFF din țară. Că, puțin câte puțin, creștem toți împreună și facem peisajul mai larg și mai divers. În fond, cam despre asta a fost vorba și în prezentarea noastră, despre cum am crescut noi împreună într-un an, fiind atât de diverși și cu obiective destul de diferite.

Acestea fiind spuse, cred că ar fi timpul să închei, nu fără a mulțumi tuturor celor care au avut încredere în noi și fără de care nu am fi fost unde suntem acum: cei care ne-au luat sub aripa lor, ne-au oferit din experiența lor, s-au aventurat să ne publice, deși eram debutanți, și ne-au oferit expunere. De asemenea și tuturor celor care ne-au citit, ne-au ascultat, și desigur, tuturor celor care continuă să ne citească și să ne urmărească. Vă știți voi care sunteți, iar mie mi-ar plăcea să vă știu pe toți.

Lasă un răspuns