Cum NU vinzi o carte #1: Prezentarea

Dragi editori,

Gaudeamus ne bate la ușă, așa că m-am gândit c-ar fi un moment bun să vin în întâmpinarea târgului și a pregătirilor voastre cu câteva idei de cititor preocupat. Știu, nu Gaudeamus este genul de eveniment unde să se discute despre vânzarea cărților. Acolo cărțile doar se vând, dezbaterile au loc la Romcon, la FinalFrontier, mai nou la Antares – târgurile de profil. N-are-a face.

Nu sunt expert în marketing sau în vânzări, am doar niște informații de bază, prinse din facultate și din experiența de muncă de până acum. Aș vrea să am o rețetă magică pe care să v-o pot da și care să facă piața de carte să explodeze în focuri de artificii. N-o am. Vă pot spune, în schimb… ce să NU faceți.

Strategia standard pe care am observat-o din 2014 încoace, de când am intrat și eu în așa-zisul fandom, este strategia minimei rezistențe: scoatem și noi câteva zeci de exemplare, poate suta, din care mai rămân după lansare câteva, așa, de prăsilă. Știm de mult că, în orice condiții scoatem un volum, vor exista o mână de oameni care îl vor cumpăra oricum. E vorba de prieteni și rude ale autorului plus o serie de membri (nu mereu aceiași) ai unui cerc strâmt de oameni interesați de proza autohtonă în general, care verifică mereu ce mai apare pe piață ca să fie la curent cu fenomenul. Marea majoritate sunt si ei implicați în domeniu: autori, traducători, bloggeri. Nu e nici o dificultate să scoatem cărți pentru acest mic public, pentru că el ne urmărește oricum by default, fiind interesat de fenomen, și nu trebuie să facem eforturi să ajungem la el, căile sunt de mult bătătorite. Renunțăm la ambiții, ne rezumăm la acest public cât de cât “sigur”, ne acoperim costurile de tipar și ne rămân bani de ceva bere și țigări (ok, asta e o presupunere, poate rămâne mai mult, poate uneori se mai și pierde) plus titulatura glorioasă de editor preocupat maxim de soarta literaturii române contemporane. Totul în urma unui efort care tinde asimptotic spre zero, că doar nu stăm să ne batem capul nici cu editarea volumului, nici cu promovarea, doar nu suntem fraieri.

Happy end? Evident că nu, altfel n-am tot pendula schizoid între două tipuri de discursuri opuse: ba literatura română duduie de nu se poate, și vai, ce talente avem și ce proză grozavă de nivel internațional și ce optimiști suntem, că uite, se mișcă lucrurile, ba suntem într-o sălbăticie în care cultura moare, lumea nu citește și, dacă citește, vrea totul moca sau citește prostii, nu e aia, nu e alta, etc. etc. Un lucru e însă sigur: proza românilor e blocată într-un cerc foarte strâmt din care pur și simplu nu reușește să iasă. Aproape nimeni nu îndrăznește să capteze interesul unui public nou, sau, dacă încearcă, nu reușește să ajungă prea departe.

Aici intervin eu și atac trei aspecte care, în felul în care sunt abordate în prezent, nu doar că nu vă oferă șansa de a câștiga public nou, dar chiar îl îndepărtează și îi taie cheful, prin uzură, și celui deja existent. Și, vă spun de pe acum, cea mai mișto chestie la aceste trei aspecte e că toate trei se află dincolo de celebrul cerc vicios: românii nu se vând pentru că nu sunt promovați și nu sunt promovați pentru că riscă să nu se vândă și ne pierdem banii. De data asta, nu sunt bani nu e o scuză.

Să vedem așadar, cum de nu (mai) vând românii cărți:

Pentru că volumele lor nu sunt prezentate publicului cum trebuie.

Da, da. Nu strâmbați din nas, că vai, am făcut lansare, ba chiar ne-am plimbat și în turneu în alte orașe, promovăăm, prezentăăăm! Știu că (unii) fac chiar și efortul ăsta. DAR dacă la lansările respective, oriunde și oricâte ar fi, sau orice fel de eveniment vorbesc despre o carte

  • oameni care nu au citit cartea și povestesc ce își închipuie că e în ea
  • oameni care profită de faptul că au fost invitați și vorbesc despre ei înșiși și realizările proprii în loc să vorbească despre cartea lansată și realizările autorului ei
  • oameni care profită de ocazie ca să îi insulte în public pe alți colegi de breaslă
  • oameni care spun orice alt fel de prostii, nu îmi trec prin cap acum alte exemple, dar se întâmplă

credeți-mă că cititorul va fi neplăcut impresionat.

Bun, am lansat cartea, am făcut prezentare faină. Și după? Cineva care nu a ajuns la lansare sau a auzit ulterior de carte sau de autor și dă un search pe google ce găsește? Are cartea pagină de Goodreads? Autorul are vreun profil și vreun bio pe undeva? Ce informații se găsesc online despre cartea respectivă?

Dar hei, ce informații se găsesc pe coperta a patra? Din câte am văzut, avem și acolo probleme mari. Am văzut cazuri în care pe coperta a patra nu s-a deranjat nimeni să scrie măcar două vorbe despre carte, se pare că noul trend este să pui acolo câte un paragraf din text, ales deseori în moduri inexplicabile, care, scos din context, nu spune nimic potențialului cititor. Chiar credeți că o persoană care ia primul contact cu produsul vostru într-un astfel de mod ar fi motivată să îl și cumpere? Chiar credeți că absența informațiilor despre un produs în online e de natură să inspire încredere potențialilor clienți?

Sau poate credeți că nu contează. Las’ că merge și-așa. Da, sigur. În cercul nostru strâmt. Până la un punct.

Următoarele două aspecte le voi deschide mâine și poimâine, să nu amețesc lumea cu articole prea lungi. Așadar, pe curând!

 

5 păreri la “Cum NU vinzi o carte #1: Prezentarea

  1. Pingback: Cum NU vinzi o carte #2: Distribuția și tirajele | Iulia Albota

  2. Pingback: Cum NU vinzi o carte #3: Editarea | Iulia Albota

  3. Pingback: Diverse: Cum nu vinzi o carte #4: despre scrieri și marketing. | Catharsis Writing

  4. Pingback: Diverse: Cum nu vinzi o carte #5: despre texte și editare. | Catharsis Writing

  5. Pingback: Diverse: Cum nu vinzi o carte #6: despre atitudini. | Catharsis Writing

Lasă un răspuns