Cum NU vinzi o carte #2: Distribuția și tirajele

Dragi editori,

bine v-am (re)găsit. Astăzi vom descâlci împreună încă o parte din marele mister care ne intrigă pe toți: de ce nu se vând autorii români?

Pentru că volumele lor sunt foarte greu de găsit

Cred că majoritatea celor interesați de starea literaturii române știu că distribuția de carte la noi în țară e vai mama ei și că sunt o mulțime de orașe în care nu există librării, doar papetării care mai vând și ceva carte, de regulă școlară. Ne mai salvăm cât de cât cu comerțul online. Doar că nu despre asta o să vorbesc acum, ci de faptul că în librăriile acelea, atâtea câte există, cărțile românilor sunt păsări rare.

Problema se pune așa: dacă un potențial cititor nu a ajuns la lansarea cărții tale, o va căuta în primul rând în locurile cele mai mari și mai la îndemână: Elefant, Cărturești, Diverta. Știți voi, locurile alea care sunt în drum, în centru, în malluri, în care sunt mereu oferte și unde poți găsi tot ce vrei și ce nu vrei. Dacă tu îți ții cartea la vânzare doar la tine pe site și poate în una, două, trei librării fizice în țară, și acolo câteva exemplare, cititorul e nevoit să facă un efort suplimentar să facă rost de ea. Ori se deplasează până într-un loc în care poate n-avea treabă și se mai și trezește că s-a epuizat cartea, ori trebuie să facă o comandă separată, cu taxă de curier separată, versus varianta în care merge la mall și intră într-o librărie mare cu de toate sau intră pe elefant și mai ia de acolo în aceeași comandă încă vreo câteva cărți de la edituri diferite, cu ceva reducere sau chiar cu livrare gratis.

O să-mi spuneți că e greu cu librăriile, că vă iau cărțile, le vând și nu vă dau banii pe ele. Nu se poate colabora cu ei. Întrebare de baraj: alții cum pot? Cruxul cum poate? Herg Benetul cum poate? Edituri pornite de la zero, 100% autori români, nu le-a luat mult să fie ușor accesibili. Fun fact, tocmai ce-am găsit Recolta roșie redusă 40%, este că merită? Da, uite, am îndrăznit să îi fac reclamă lui Coloja. Dacă îmi place cum scrie, why not?

O să-mi spuneți că or fi prea pretențioși cititorii. Dacă credeți asta, propun o schimbare de perspectivă. E plină lumea de cărți. Pliiină! Și, vai, câte-atârnă chiar pe ramurile cele mai de jos, și-s mari, frumoase, zemoase, pfoai și cum mai miros! De ce să te mai cațeri până în vârful copacului când ai de unde alege pe săturate, problema cea mai mare e cum să faci loc pentru toate! Trebuie să fie o carte tare deosebită aia care te motivează să te cațeri până în vârf.

Și tragedia cea mai mare nici măcar nu e asta, ci faptul că de când m-am apucat de cățărări și umblu după cărțile românilor am ajuns să văd minunea: lansare de carte fără carte. Adică, bine, cărțile existau, dar nu în punctul fizic în care ar fi trebuit să existe la momentul respectiv.

Prima experiență de genul ăsta am avut-o chiar la debutul propriu, când pe tarabă nu era loc destul fix pentru revista Galileo 7, care se lansa tocmai atunci. Se vindeau 10-15 exemplare, câte or fi fost, apoi lumea stătea la coadă așteptând cuminte să apară cineva care să aducă de la mașină alte 10-15 exemplare. Ulterior, mi s-a întâmplat de mai multe ori să nu mai găsesc la stand cărți care se lansau chiar la târgul respectiv (antologia Exit, de exemplu) sau erau abia lansate (Câinii diavolului în prima zi de târg Final Frontier anul ăsta). Și știu că mai sunt și alții care-au avut experiențe similare pe la târguri cu diverse volume.

Recunosc totuși că cea mai absurdă situație din categoria asta nu am trăit-o în relație cu vreun volum din aria SFF și nici măcar de beletristică, ci cu un album de artă despre școala de la Balcic, despre care știam că trebuie să se găsească la Muzeul de Artă din Constanța. M-am dus ca floricica la muzeu, nu l-am văzut la vânzare, am întrebat de el… și mi-au scos un exemplar de undeva de sub tejghea, unde stătea ascuns. (Tejgheaua fiind destul de goală, aveau loc suficient să îl expună.) În condițiile astea, nu m-ar mira deloc să descopăr la un moment dat și oameni care țin cărți ascunse acasă-n debara și apoi se plâng și se întreabă de ce nu li se vând și vaai, cum moare cultura și românii nu citesc și…  mda.

Îmi dau seama că e riscant să scoți tiraje mari și să rămâi cu ele, mai ales dacă ești o editură mică, dar dacă nu ai nici măcar la lansare și în săptămânile următoare suficiente volume, sau și mai și, dacă le ai, dar nu le pui pe tarabă, nu ar trebui să te mai întrebi de ce nu cumpără lumea autori români. Ai fi oare surprins să afli că poate mai cumpără lumea și români, dar nu de la tine? Plus că o carte bună nu ar trebui să moară imediat după lansare, promovarea de care are parte ulterior prin recomandările cititorilor poate s-o țină în circulație ani buni după lansare, iar popularitatea chiar îi poate crește în timp. Plus că, o spun și în contextul ăsta, la alții se poate estima corect tirajul pentru o apariție nouă. Cum de la unii se poate și la alții nu? Mister.

Să mai spun că toată treaba asta s-ar rezolva dacă ar fi mai mulți editori deschiși la ebook-uri? Nu, nu mai spun.

Știu că sunt justificări destule și pentru tirajele jenante și pentru lipsa ebookurilor. Revin la ce am scris mai sus, la copacii încărcați de cărți faine și mai mult sau mai puțin accesibile. Câți cititori crezi că își bat capul să caute și să aștepte zile, săptămâni sau luni întregi, până la următorul târg unde ai stand, ca să scoată din gaură de șarpe un volum scos de tine, când geme piața de atâtea cărți care stau deja sub nasul nostru și ne fac să ne-ntrebăm când mai găsim timp și pentru ele?

Dar cred că am pus destule întrebări retorice pentru ziua de azi, nu-i așa? Hai că ne revedem mâine. As promised.

PS, că anticipez controversă: nu m-au plătit nici Cruxul, nici Hergul să mă iau de unii sau de alții, deși fiecare va alege să mă creadă sau nu, după cum îi convine. FYI, cruxienii îmi plac, dar cu Hergul nu am nici în clin nici în mânecă, nici nu fac parte din publicul lor țintă, dar dacă s-au mișcat oamenii cu talent și s-au înfipt prin toate locurile importante, și și-au atras și au format în câțiva ani o echipă, o nișă și un public al lor… csf? ncsf. Dăm Cezarului ce e al Cezarului.

Puteți citi episodul 1 aici: Cum NU vinzi o carte #1: Prezentarea

5 păreri la “Cum NU vinzi o carte #2: Distribuția și tirajele

  1. Pingback: News from the Underzone – 16 noiembrie 2017 | Razvan T. Coloja

  2. Pingback: Diverse: Cum nu vinzi o carte #4: despre scrieri și marketing. | Catharsis Writing

  3. Pingback: Diverse: Cum nu vinzi o carte #5: despre texte și editare. | Catharsis Writing

  4. Pingback: Cum NU vinzi o carte #3: Editarea | Iulia Albota

  5. Pingback: De cealaltă parte a baricadei #1: Debutul | Florin Stanciu

Lasă un răspuns