Cum NU vinzi o carte #3: Editarea

Dragi editori,

ajungem astăzi la al treilea motiv pentru care autorii români nu (mai) atrag cititori:

Pentru că publică drafturi în loc de texte finalizate

Bun. Ai trecut cu succes de primele două probe de foc. Omul ți-a cumpărat cartea și începe s-o citească. Și găsește în carte următoarele:

  • Greșeli de tipar
  • Greșeli de ortografie și de punctuație
  • Greșeli de exprimare și incoerențe (rezultate din neatenție, neștiință, editări succesive în urma cărora se șterge și ce nu trebuie sau rămân chestii în plus, etc.)
  • Greșeli de ordin tehnic, imposibilități fizice pe care nu le-a sesizat nimeni în timp util (astea apar în principiu la SF)
  • Inconsecvențe (un personaj are ochii negri și peste două pagini îi are verzi, dar de obicei se întâmplă cu informații mai importante pentru acțiune decât culoarea ochilor cuiva)
  • Formulări nenaturale și stângăcii nerezolvate elegant (exemplu expozițiunea prin dialoguri pline de „după cum știi”-uri)
  • Nume străine ortografiate greșit (când Martin scrie Petyr în loc de Peter e în regulă pentru că e clar de ce o face, când tu scrii Peny în loc de Penny fără să ai un motiv valid și un context din care acesta să rezulte, cititorul interpretează ca greșeală și e nasol)
  • Nume care se schimbă de la o pagină la alta pentru că autorul s-a răzgândit asupra numelui sau personajului care făcea acțiunea respectivă, dar apoi nu a actualizat peste tot
  • Expresii și cuvinte caracteristice unor anumite medii, dar care sunt nespecifice sau anacronice în mediul în care are loc acțiunea (de regulă e vorba de romgleză în aproape orice poveste care nu își propune să reflecte lumea contemporană a românilor care utilizează engleza în viața de zi cu zi, dar tocmai ce-am găsit arhaisme nejustificate într-un cyberpunk, cine s-ar fi gândit la asta?)
  • Romgleza în forma ei mai subtilă, cu expresii din engleză traduse cuvânt de cuvânt, cuvinte românești folosite cu sensul din engleză sau cuvinte preluate din engleză în condițiile în care avem deja cuvânt în română cu sens identic
  • Plot holes
  • Cronologie confuză
  • Coincidențe convenabile peste coincidențe convenabile
  • Deus ex machina și diverse evenimente care au loc împotriva logicii interne a universului ficțional
  • Personaje care acționează random sau out of character fără un motiv vizibil și fără să putem urmări o evoluție care le-a făcut să se schimbe – dar deja cred că vorbim de alt tip de finețuri aici, nu?
  • Alte probleme care sar ușor în ochi și care dovedesc faptul că volumul respectiv a fost tratat superficial

Toate acestea sunt indicii ale faptului că, indiferent ce ar susține editura, ceea ce citim este un draft și nu un text finalizat, prelucrat profesionist.

E adevărat că există categorii de public care trec cu vederea ușor diversele prostioare de prin cărți. Aș risca să afirm că unii adolescenți sunt cititori destul de toleranți, fiindcă se află în faza de descoperire, nu au încă toate reperele și cunoștințele unui cititor versat, îi interesează anumite lucruri și dacă le livrezi pe acelea, se vor bucura oricum. Mai cred și că unele fete care citesc romane de dragoste ajung, cel puțin de la un punct încolo, după ce s-au atașat destul de personaje, să înghită aproape orice enormitate dacă vine livrată la pachet cu doza potrivită de sentiment. De asemenea, indiferent de genurile/speciile preferate, vor exista mereu cititori care vor accepta necritic anumite tipuri de neglijențe în texte, dacă textele respective le oferă tipul de descărcare emoțională pe care îl caută.

Doar că cititorii ăștia nu-s chiar așa mulți, nu-s pe toate gardurile, și ca să-ți poți permite asemenea neglijențe trebuie să îți cunoști foarte bine publicul și să-ți dai seama cu cine merge și cu cine nu.

Dacă într-o poveste de dragoste mai poți scăpa uneori cu probleme ca cele enumerate mai sus, în SFF rareori scapi, pentru că nișa asta are cititori destul de atenți și cu pretenții. Superficialitatea ta va fi evidentă, cititorul va simți că ți-ai bătut joc de produs și va fi nemulțumit. Fenomenul e același ca în cazul celor care nu mai citesc traduceri pentru că au avut o serie lungă de experiențe proaste, iar refrenul ăsta îl cunoașteți de multă vreme, știți foarte bine că e adevărat. Prin urmare, ar trebui să mă credeți când spun că, indiferent de calitatea conținutului, un cititor cu pretenții medii este deranjat de o formă nefericită a textului, plină de greșeli de tot felul.

Pe scurt: hârtia suportă orice, dar cititorii nu.  

Și da, știu și că e greu să editezi o carte. Mai ales că mult din ce-am scris eu mai sus nici măcar nu e treaba cea adevărată a editorului, ci ține (și) de proofreading (lectori). Am dat exemplele astea pentru că ele îi sunt vizibile cititorului obișnuit. Plus că, la final, după ce și-au făcut numărul lectorii și editorul, intră în scenă redactorul, deci ar trebui să mai avem încă o pereche de ochi de șoim care să vâneze scăpări.

Un editor adevărat, specializat pe selectarea de manuscrise și lucrul pe ele, dă și feedback de alte feluri, care țin și de structura unui volum, și-i poate cere unui autor schimbări serioase, nu detalii ca cele despre care v-am povestit mai sus. Doar că, ce să vezi, noi în țară nu prea avem astfel de editori, specia care populează preponderent arealul nostru geografic e a celor specializați în achiziția unor cărți care au avut deja succes în străinătate și care au șanse să prindă și la noi. Altă mâncare de pește. Editorii care selectează și prelucrează manuscrise la noi în țară fac asta mai degrabă ocazional, obiectul lor principal de activitate fiind altul, iar fiecare face cât știe și cât poate. A nu se înțelege că nu cred c-am avea și editori buni și că-i cred pe toți diletanți, ce vreau să spun e că există motive structurale pentru care în industria de carte de la noi ajung să lucreze o mulțime de oameni care nu pot duce procesul de editare până la capăt, chiar dacă sunt și serioși și de bună credință. Ei n-au parte de școala și de experiența de care au parte editorii care lucrează în țări cu piețe de carte funcționale și compensează cât de bine pot. Îi înțelegem și îi apreciem pentru ceea ce fac.

Problema e că am citit în utima vreme prea multe volume peste care nu pare să se mai fi uitat altcineva în afară de autor, motivul pentru care bănuiesc asta fiind natura greșelilor și frecvența lor. Un typo e una, un plot hole e altceva. Un editor mai slăbuț e una, unul care dă bunul de tipar după o simplă răsfoire e total altceva.

Ajung acum la o ultimă remarcă: multă lume ar putea avea impresia că un text cu probleme precum cele de mai sus trebuie să fie scris de un autor slab și că vina ar fi a autorului. Nu este neapărat așa. Există autori care dau editurii manuscrise impecabile sau aproape impecabile, dar ei sunt excepții și nu înseamnă neapărat că sunt mai buni decât ceilalți. Forma e una, conținutul e alta. Poți avea o formă impecabilă, dar conținutul să fie o pastă năclăită și neomogenă pentru care să nu renteze eforturile de salvare. E foarte greu să scoți un text perfect când vorbești de niște sute de pagini, și orice text de o asemenea lungime trebuie să treacă obligatoriu pe sub privirea vigilentă a mai multor persoane. Ori la noi treaba asta nu se întâmplă tot timpul: ba nu sunt destule persoane, ba nu sunt privirile destul de vigilente. Sau nu-s de niciunele, iar editorul nu prea mai face altceva decât să-și pună sigla pe copertă și să ducă manuscrisul la tipograf.

Ce să zic, e greu să editezi proză. Eu nu m-aș încumeta la așa ceva. Proofreading pot face, editare nu. Poate cândva în viitor, într-o zi cu soare.

Epilog

În caz că nu e clar deja: această serie de articole este menită să ofere editurilor (și autorilor, de ce nu) un feedback din perspectiva cititorului. Niște răspunsuri pentru dilemele care îi macină (dacă îi mai macină cu-adevărat și nu rămân în joc doar pentru a-și menține imaginea de editor sau promotor cultural sau ce alte titulaturi care sună bine le plac).

Întâmplător eu sunt un cititor care știe câte ceva despre munca aflată în spatele unui manuscris. Am publicat acum doi ani o nuvelă, am trecut prin mai multe cenacluri (deși recunosc că în cadrul aceluiași grup), am cu cine discuta despre ce se întâmplă și ar trebui să se întâmple într-o editură, mai întreb și mai caut una alta. Cu toate astea, nu sunt atât de adânc înfiptă în industria cărții încât să pierd perspectiva cititorului obișnuit.

Implicit, ideile mele nu sunt și nu se pretind a fi sfaturi experte. Ce fac eu este să atrag atenția asupra unor fenomene de bun simț pe care mulți editori le trec cu vederea. De asemenea e un semnal și pentru jucătorii mai noi de pe piață – îmi pare că de-o vreme din ce în ce mai mulți autori sau fani nemulțumiți de colaborarea cu editurile deja existente își trag câte-o editură în propria curte. Oameni buni, dacă nu aveți grijă să fiți atenți la toate punctele astea și multe altele în plus și nu depuneți mai mult efort decât cei care v-au nemulțumit, degeaba v-ați făcut SRL-ul.

Cu părere de rău, nu vă pot garanta că din cele 30 de exemplare pe care le-ați pune în plus pe tarabă se vor vinde prea multe. Vă pot garanta, în schimb, că dacă nu le puneți pe tarabă, atunci clar nu se vor vinde. (Bine, cu excepția situației în care apare o zână ca mine care-a văzut la profa de pictură un album mișto și vă trage de mânecă întrebând dacă se mai poate găsi pe undeva sau dacă sunt șanse de reeditare, dar știți și voi cât de rare sunt situațiile astea.)

În general nu vă poate garanta nimeni că dacă faceți una sau alta vă vor crește vânzările, cu-atât mai puțin că ar putea crește peste noapte. Încrederea și interesul cititorului se câștigă mai greu decât se pierd. Cel mai probabil va fi nevoie de o muncă susținută pe parcursul mai multor ani până ca românii să recapete un dram de încredere în proza autohtonă, după o serie de experiențe neplăcute avute în trecut. Dar dacă voi nu încercați ceva diferit, atunci clar nu veți avea parte de schimbări în bine venite așa, de la pronia cerească.

Da, sigur, nu am eu idee ce grea e viața unui editor. Nu știu eu ce muncă e, ce sacrificii supraumane… Well, newsflash, cititorul obișnuit știe și mai puține decât mine. Pentru el nu contează absolut deloc ce fel de efort depui tu pentru un produs. Dacă îl atrage, îl ia, e atât de simplu. Dacă are o experiență plăcută, mai trece pe la tine. Dacă nu, nu. Cât tupeu pe cititorul ăsta, nu? Obrăznicie de-a dreptul!

Morala? Cum îți tratezi cititorii, așa îi ai pe viitor. V-am ajutat să descoperiți roata, nu?

Și cam aici se termină scenariul meu pentru sezonul ăsta. Știu că v-am făcut capul pătrat, e ok, am încheiat transmisia, predau ștafeta. Ce, credeați că s-a terminat? Neeah, asta a fost doar încălzirea.

Pentru ce urmează mai departe… I wish you good luck in the wars to come.

NOTĂ: da, am folosit și eu romgleză, doar că ce scriu eu aici e un articol de blog, nu literatură. Știu că există bloggeri care încearcă să convingă cât mai multă lume că publicistica de pe blogurile lor ar fi literatură, dar (surpriză!) lucrurile nu stau chiar așa.

Later edit: I wish you good luck in the wars to come nu înseamnă că aș fi în război cu vreo editură sau alta, înseamnă un citat din Game of Thrones care mi s-a părut potrivit în context. Pentru cine nu știe, e de bine, nu e ceva ce îi spui ironic inamicului, e pe bune și e pentru prieteni și se referă (evident) la războaiele cu alții. Eram în geek mode când am scris, sorry, mai scapă. Mulțumesc Alex Lamba pentru atenționare. Nu mi-am dat seama că s-ar putea interpreta greșit.

Episoadele anterioare sunt aici:

Cum NU vinzi o carte #1: Prezentarea
Cum NU vinzi o carte #2: Distribuția și tirajele

Următoarele episoade le puteți citi la Catharsis Writing:
Episodul 4: Despre scrieri și marketing
Episodul 5: Despre texte și editare
Episodul 6: Despre atitudini

7 păreri la “Cum NU vinzi o carte #3: Editarea

  1. Inconsecvenţe de genul ochi negri care devin verzi peste două pagini sau nume care se schimbă am găsit şi la case mai mari, adică în cărţi pe care le-am tradus, considerate bestselluri la ele acasă. Şi, când am tradus, am ascuns inconsecvenţele în măsura în care s-a putut.

  2. Pingback: Diverse: Cum nu vinzi o carte #4: despre scrieri și marketing. | Catharsis Writing

  3. Pingback: Diverse: Cum nu vinzi o carte #5: despre texte și editare. | Catharsis Writing

  4. Pingback: De cealaltă parte a baricadei #1: Debutul | Florin Stanciu

Lasă un răspuns