Orașele invizibile

Primăvara asta am să fac un nou experiment literar: încerc să dezvolt o poveste pe baza unui personaj. Treaba asta e o premieră pentru mine pentru că, deși personajele sunt esențiale în ceea ce scriu eu, până să ajung la ele trebuie să am întâi un spațiu în care acestea să se desfășoare.

Treaba merge cam așa: pentru mine fundația fiecărei povești este decorul. Dacă am un loc fain, pe care îl simt și îl îndrăgesc, există șansa ca mai devreme sau mai târziu acolo să apară o populație din care să se detașeze câțiva protagoniști, iar aceia vor putea porni la un moment dat o poveste. Nu mi s-a întâmplat încă niciodată să am vreun sâmbure de poveste și să dezvolt ulterior personajele care iau parte la ea, nici să am în minte vreun personaj rupt de orice timp sau spațiu. Calea (mea) logică e invers. Oamenii se adaptează la mediu, deci întâi avem mediul, apoi dezvoltăm oamenii. Acțiunile sunt făcute de oameni, deci nu caut oameni care să îndeplinească niște roluri, ci caut să cunosc oamenii pe care îi am și în funcție de cum le merge mintea, îmi dau seama ce le poate pielea și încotro îmi vor duce firele narative.

Vara trecută însă mi-a trecut prin minte un personaj nou, fără legătură cu niciunul din universurile pe care le aveam până acum în vedere. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, am avut ideea unei boli foarte rare, apoi m-am gândit că un personaj care ar avea boala respectivă ar fi un protagonist foarte ofertant pentru o poveste interesantă, dar n-aveam unde să-l plantez, așa că am notat ideea undeva și gata. De câteva săptămâni deasupra mea plutește un nor creativ foarte dens: dacă nu știți ce e aia un nor creativ, vă spun că e o formațiune invizibilă, încărcată electrostatic, care pune pe creierele oamenilor o anume presiune care generează impulsuri creative. Se simte grav necesitatea de a scrie ceva nou și scurt în acest sezon primăvară – vară, așa că m-am văzut nevoită să scot de la naftalină boala cea rară, cu personajul-cobai cu tot, și să văd unde le pot planta.

Am abordat problema în singurul mod pe care îl cunosc: am pornit în explorare căutând un spațiu adecvat. În primă instanță, am cutreierat sistemul solar și pe baza lui am stabilit coordonatele generale. Voi bifa astfel o nouă premieră: localizarea acțiunii pe alte planete.

Pasul următor: o nouă serie de călătorii prin orașele invizibile. Din experiența mea de om care gândește în imagini, călătoriile prin alte orașe sunt de departe cel mai bun declanșator al unei transe creative. Uneori funcționează și escapadele în natură, dar dacă nu ai de gând să scrii vreun Tarzan sau vreo carte a junglei, recomand totuși un city break. Pentru mine, orașul invizibil este partea aia de experiență proprie și personală, asociațiile pe care le fac, o atmosferă anume, momentele alea în care simt că sunt în două locuri deodată, cele care mă duc în orașul de dincolo de oraș, cel în care s-ar putea întâmpla ceva deosebit, care ar putea ascunde o altă viață. E ca și cum în unele locuri s-ar deschide niște portaluri prin care vezi omologul dintr-o realitate paralelă al locului în care te afli. Partea frumoasă e că portaluri din astea se pot găsi oriunde. Nu mă refer la poveștile vehiculate despre platoul Bucegilor, pădurea Baciu, Stonehenge sau alte locuri din astea. Mă refer la un tip de experiențe pe care le poți avea oricând si oriunde: în fața gării din Haga, în Parcul Rozelor din Timișoara, în salină la Turda, într-un golf în Suomenlinna… ați prins ideea. Uneori, orașul invizibil mai înseamnă și zone departe de căile bătute, dar nu neapărat. Căile bătute nu sunt degeaba atât de circulate, dar contează cum le bați, cât de atent ești și la ce.

Orașele invizibile se vizitează în mod ideal la fața locului și se revizitează ulterior în poze. Dacă nu merge așa, Google Maps Street View face minuni. Sigur că nu e același lucru, dar e mai mult decât nimic, și, dacă ai nevoie de vreo reconectare, e soluția cea mai sigură.

Având în vedere pasiunea mea pentru subiect și importanța sa majoră în activitatea mea, am hotărât să-i deschid o categorie separată, unde o să vă invit să ne plimbăm împreună, virtual, și prin orașe, dar și pe coclauri. Weekendul ăsta am planificat debutul sezonului de plimbări pe 2016. Să ne pregătim, așadar, pentru călătorie.

Lasă un răspuns