Random Thoughts Friday

Și uite așa apar categoriile noi pe blog: atunci când ai ceva care nu seamănă cu nimic din ce-ai postat anterior și care pare să ofere o formulă potrivită și pentru situații similare în viitor.

Vă prezint un nou format: random thoughts înainte de weekend, pentru că în weekend ai timp să te concentrezi la lucruri suficient de serioase încât să ceară un articol de sine stătător, dar în timpul săptămânii mai puțin. Uite la ce-mi stă mie mintea acum:

1: Ce dumnezeu le-or da de mâncare finlandezii copiilor de ies așa exemplare de excepție? Cum e ăsta de exemplu:

Serios! Ce naiba o fi crescând comestibil numai acolo la ei? Ce-or fi având special în aer? (în afară de mai puțină poluare). Vreau și eu! Cred că sufăr de o dileală temporară. M-a lovit rău de tot Rajaniemi cu Hoțul lui și acum îl tot ascult, chit că uneori nici nu înțeleg despre ce vorbește (habar n-am ce-i aia string theory, de exemplu), dar sună al naibii de bine.

2: (în legătură cu 1) Mă întreb din când în când cum o fi să fii atât de inteligent și să te țină creierul la matematică avansată și fizică și cercetări științifice. ȘI la activități artistice pe deasupra. Mai mult decât atât, mă întreb dacă m-ar fi ținut creierul și pe mine la așa ceva, dacă aș fi avut parte de un alt sistem de învățământ. Sau măcar de un număr de profesori buni peste masa critică, la diverse materii. Și dacă relația mea cu matematica nu ar fi fost iremediabil distrusă în liceu.

E cumva straniu cum m-am considerat mereu slabă la mate, deși în generală eram între primii din clasă, și probabil chiar din școală, pentru că clasa noastră era cea mai bună dintre toate. Nu găsesc nici o explicație pentru acest sentiment. Haosul care a urmat în liceu și în facultate m-a făcut să pierd complet orice reper în sensul ăsta. Dar apoi m-am lovit de o mulțime extraordinară de oameni (inteligenți!) depășiti de niște problemuțe matematice foarte simple și mă întreb oare unde o fi totuși valoarea medie/decentă/acceptabilă? Și mai țin minte dureros de clar niște momente din facultate în care, storcându-mi creierii cu niște capitole de mate pentru examene, am avut un fel de revelații, am simțit că pot să văd ceva, să înțeleg ceva, să înghesui toată lumea într-un sistem de vectori n-dimensional, am și scris niște lucruri atunci și m-am simțit ca și cum aș fi ajuns în vârf pe Himalaya și ar fi fost toată lumea la picioarele mele. Descoperisem ceva, și avea sens. Problema e că… am pierdut notițele alea. Și oricât m-am chinuit să îmi aduc aminte, atunci când am avut nevoie de ele și mi-am dat seama că nu le mai am, n-am reușit. Și am nevoie de ele. Și mai am nevoie și de alte chestii, dar mă uit acum din nou la cursurile de mate și parcă sunt chineză. Nu le mai înțeleg. Nu mai știu nimic. Oare ce fel de creier trebuie să ai ca să te ocupi cu astrofizici și stringuri și alte din astea? Oare al meu ar fi fost vreodată un candidat bun pentru așa ceva? (Vreodată, adică înainte să îl abuzeze sistemul nostru de învățământ.)

3: (în vagă legătură cu 1 și 2) Azi am descoperit la Inmedio revista de astronomie Space, scoasă de Societatea Exploratorilor Moderni. N-am auzit de ei până acum. E o revistă nouă și promite multe, m-a atras. Abia aștept să o citesc. Să vedem cât va ține entuziasmul, că de obicei nu mă înțeleg cu revistele. Are poze frumoase, are articole posibil interesante și aparent bune pentru dummies așa ca mine, care am reușit să trec prin cursul de astronomie de la Observator ca gâsca prin apă, ratând toate sedințele de orientare pe cer de la final din motive de vreme proastă și sesiune și lăsând cam tot ce mi-a intrat pe o ureche să iasă pe cealaltă. Dar îmi place să cred că toate informațiile alea au lăsat totuși urme și pot fi la nevoie reactualizate.

O să vă anunț cum e revista când o termin de citit. Până acum, ceea ce mi-a atras atenția cel mai mult în ea au fost reclamele la telescoape. Și nu, nu glumesc. 😛

Lasă un răspuns